Izvoare Termale

Izvorul termal este un izvor natural, cu temperatura apei ce depăşeşte temperatura medie a locului geografic fiind unul din rezultatele proceselor vulcanismului.
După conţinutul apei în săruri minerale un izvor termal poate fi:

1. izvor cu apă sulfuroasă
2. izvor cu apă clorurată (clorură de sodiu)
3. izvor cu apă carbonatată
4. izvor cu ape radioactive
5. izvor mineral cu apă rece

S-ar mai putea clasifica izvoarele şi după temperatura apei, prin conţinutul apei în săruri, aceste ape au un efect terapeutic asupra organismului.
Băile romane descoperite prin cercetări arheolgice dovedesc faptul că deja în antichitate efectul apelor termale era cunoscut deja de romani.
Aceste ape termale i-au naştere la diferite adâncimi în regiunile cu activitate vulcanică, unde apa încălzită şi îmbogăţită cu săruri minerale ajunge la suprafaţă.

Baile Herculane


Statiunea

Staţiunea este situată în partea de sud-vest a României, la o altitudine de 168 m, la 8 km distanţa de graniţa cu judeţul Mehedinţi şi doar 25 de km de frontiera cu Serbia.

Staţiune milenară menţionată sub denumirea „Ad aquas Herculis sacras ad Mediam”.

Factori naturali: climat de depresiune intramontană, cu influenţe submediteraneene, sedativ-indiferent; ape minerale izotermale şi hipertermale (38-60 °C), slab radioactive, hipotone, cu diferite compoziţii chimice:

• sulfuroase, clorurate, calcice, sodice;
• clorurate, sodice, calcice;
• oligominerale.

Posibilităţi de tratament: aerohelioterapie, băi termale, în bazin descoperit, băi termale sulfuroase şi sărate,în vane şi bazine acoperite; buvete pentru cură internă cu ape minerale, instalaţii de hidrotermoterapie (şi saună), electroterapie, chinetoterapie, hidrochinetoterapie, în bazine; inhaloterapie; cură de teren. Din staţiune se pot face excursii la ruinele băilor romane, Peştera Hoţilor(Grota Haiducilor), Grota cu Aburi, Crucea alba, şi altele.

Istorie

Originea Băilor Herculane se întinde pe o durată de aproape două milenii. Bazele staţiunii au fost puse în anul 102 d.Ch. de Împaratul Traian, romanii introducând cultul balnear preluat de la greci pe care apoi l-au dezvoltat. Numele staţiunii de care este legat si numele societăţii noastre, vine de la zeul Hercules, fiul lui Zeus şi al frumoasei Elena, consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii şi al echilibrului între forţa fizică şi cea spirituală.

Romanii au construit aici, la Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, băi, monumente şi statui, închinate zeilor Hercules, Aesculap şi Hygieia. Atestarea documentară a staţiunii datează din anii 153 d.C., fapt consemnat într-o tabulă votivă din băi: „Zeilor şi divinităţilor apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimişi ca delegaţi romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcându-se nevătămaţi, au ridicat acest prinos de recunoştinţă”. În perioada civilizaţiei romane, staţiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atracţie pentru aristrocaţia Romei antice. Impresionaţi de excepţionala putere tămăduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sosiţi în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules.

Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulţumire aduse zeilor pentru vindecare. După 1718 (Pacea de la Passarovitz) începe istoria modernă şi contemporană a Băilor Herculane, în cadrul Imperiului austriac. Din 1736 începe reconstrucţia şi modernizarea băilor, a căilor de acces, grănicerii bănăţeni construind aici majoritatea edificiilor din staţiune, care poartă amprenta unui baroc austriac impresionant. Se cuvine să pomenim aici de faptul că în anul 1999, Termele Romane cuprinse în monumentala construcţie a hotelului Roman au fost redate, după 2000 de ani, în circuitul turistic astfel încât vizitatorii hotelului au posibilitatea să urmeze tratamentul balnear în aceleaşi condiţii cu cele ale guvernatorului provinciei, generalul roman Marcus Aurelius Pius. După retragerea administraţiei şi armatei romane, în timpul împăratului Aurelian, sub presiunea populaţiilor migratoare, băile au decăzut mult comparativ cu perioada de strălucirile din vremea romană. În 1736, generalul Andreeas Hamilton, guvernator al Banatului din partea împăratului Carol al VI-lea, reclădeşte băile şi menţionează existenţa termelor lui Hercules, Higeea şi Esculap. Izvorul cu cel mai mare debit este Hercules, care are emergenta sub Hotelul Roman şi acolo se înscrie în hartă Baia nr. 9. Staţiunea este vizitată de-a lungul timpului de mari personalităţi, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I şi împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef şi împărăteasa Elisabeta. În 1852 împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă staţiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta (Sisi) scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sunt o prezenţă distinctă şi încântătoare. În staţiune există Muzeul Nicolae Cena, ale cărui colecţii au început să fie constituite începând cu anul 1922.

Existenţa neîntreruptă de două milenii a staţiunii Băile Herculane a fost favorizată de eficacitatea miraculoasă a izvoarelor termale, fiind socotite un „dar al zeilor” dar şi de pitoreasca aşezare a staţiunii într-o vale adăpostită de munţi, de o frumuseţe aparte. Dotarea tehnico-edilitară de prim rang la un confort de înaltă ţinută şi bogata diversificare a metodelor de tratament de la cura balneară clasică la diverse metode de fizio şi electroterapie, masaje, acupunctură, etc. au conferit acestei staţiuni un înalt grad de atractivitate. Multiplele mijloace de recreare şi divertisment, restaurante, baruri, terase de vară, bazine de înot cu apă termală, saună, masaj, biliard, etc. - precum şi posibilităţile de drumeţie şi excursii în staţiune şi pe Valea Cernei, constituie o atracţie în plus pentru vizitatorii oraşului staţiune balneară Băile Herculane.

Baile Felix

 Istoric

Vechile documente atestă utilizarea băilor în tratarea diverselor afecţiuni încă din anul 1000, când izvoarele termale au fost descoperite de călugărul Felix, parohul mănăstirii din Szentmárton (Sânmartin).

Între 1711-1721 apar primele aşezăminte organizate pentru tratament sub numele de “baia lui Felix”, iar în 1885 se captează un nou izvor, cu o temperatură de 49°C.

Izvoarele termale au fost descoperite, după unii în jurul anului 1000, după alţii, în jurul anului 1200, iar potrivit altor experţi au fost descoperite abia pe la 1700. Singurul fapt nedisputat de istorici este apariţia primelor clădiri în această staţiune: între anii 1711-1721.

Turism

Băile Felix este cea mai mare staţiune cu funcţionare permanentă din România. Se află doar la 8 km de Oradea. Temperatura apelor termale este între 20-49 grade Celsius. Datorită conţinutului ridicat de săruri minerale, medicii internişti recomandă pacienţilor tratamentele sau curele cu ape din băi. Prin reţeaua de hoteluri, Băile Felix oferă 7000 de locuri de cazare, precum şi bazine de înot, ştranduri în aer liber sau acoperite şi aer curat.

Datorită climei blânde, în lacurile staţiunii trăiesc nuferi subtropicali.

Obiective turistice

• Lacurile cu nuferi si lotuşi populate cu broaşte ţestoase si peşti exotici.
• Ştrandul cu apă termală Apollo (1900).
• Rezervaţia Naturala "Pârâul Peţa" din Băile 1 Mai, adaposteste 3 specii naturale protejate: Nymphaea Lotus Thermalis ’ (varietate unică în Europa, relicvă a erei terţiare), peştele „Roşioara lui Racoviţă” (specie endemică, denumită după naturalistul român Emil Racoviţă) şi melcul Melanopsis Parreyssi (supravieţuitor al erei glaciare).

• Ştrandul cu valuri din Băile 1 Mai (cel mai vechi din România- aprox. 107 ani).
• Fenomenul carstic de pe Dealul Şomleului, Avenul de la Betfia sau Avenul “Hudra Bradii” (impropriu numit de localnici “Craterul de la Betfia”). Acesta are o adâncime de 86 de metri, puţul său având o cădere aproape verticală de 54 metri).

Cei interesaţi de cultura şi civilizaţia locală pot vizita următoarele obiective:

• “Capela de la Haieu, o impresionantă biserică-sală de sorginte medievală (sec. XIV), în care se mai pot observa elemente arhitecturale romanice, cisterciene şi gotice (restaurată în anul 1977);
• clădirea Sanifarm, o fostă mănăstire aparţinătoare ordinului călugăresc Sf. Vincenţiu, frumoasă clădire de arhitectură barocă, construită în sec. al XVIII-lea.
• ”Biserica ortodoxă din Rontău (sec. XV)
• Biserica unită (greco-catolică) din Haieu (1906);
• Biserica de lemn din Brusturi şi Biserica Greco-Catolică din Băile Felix.

Băile Felix, localitatea suburbana a Oradiei, aflata la circa 8 km de oraş, a devenit sinonime cu noţiunea de staţiune balneară, fiind cel mai cunoscut din România şi foarte căutata în afara graniţelor. Izvoarele cu apă geo-termală cu temperaturi de 43–49°C au proprietăţi curative certificate, fiind oligometalice, bicarbonatate, calcice şi sodice, iar nămolurile au proprietăţi sapropelice.

Climatul cu ierni blânde şi veri moderate favorizează existenţa unei păduri de foioase întinse, care confera staţiunii o atmosferă ideală în orice anotimp, făcându-l propice pentru relaxare şi tratament, încât ploaia sau frigul iernii nu reprezintă nici un impediment pentru o baie cu apă geo-termală, în aer liber. După 1989, Baile Felix a intrat într-o dezvoltare mai rapidă iar în prezent în staţiune exista multe pensiuni si vile care au un confort deosebit şi se situează la nivelul turismului internaţional.

Sovata

 

Localizare

Oraş aflat pe cursul superior al râului Târnava Mică, în Depresiunea Praid-Sovata, la poalele dinspre sud-vest ale Munţilor Gurghiu (Carpaţii Orientali), altitudine 475-530 m, 60 km est de municipiul Târgu MureşJudeţului Mureş). Se poate ajunge cu maşina pe DN13A Bălăuşeri-Sovata iar cu trenul prin linia de cale ferată 307 Blaj-Târnăveni-Praid. Se învecinează la nord cu dealul Cireşelu de 912 m, la est cu dealul Stejaru de 649 m, la nord-est cu dealul Becheci sau Bicheş de 1080 m, iar la nord-est cu Masivul Gurghiu, vârful Saca de 1777 m. (reşedinţa
Statiunea 

Staţiune cu sezon permanent, Sovata a fost menţionată pentru prima data ca loc tămăduitor într-un document din 1597, dar abia în 1850 devine staţiune balneară. Este înconjurată de dealurile Cireşelu (912 m), Capela (720 m), Bechiş (1.079 m), Dealul Mic şi Muntele de Sare, fiind acoperită cu păduri de fagi, stejari, carpeni, ulmi, castani, brazi şi mesteceni.

Staţiunea are o clima subalpină, cu veri răcoroase (temperatura medie în iulie este de 18,5°C) şi ierni blânde (temperatura medie în ianuarie este de -3,5°C). Temperatura medie anuală este de 7,6°C, iar media anuală a precipitaţiilor este de 750 mm.

Renumele Sovatei se datoreaza lacurilor Ursu (46.000 m2), Aluniş (9.000 m2), Verde (5.000m2), Negru, Roşu, Mierlei şi Şerpilor, cu ape clorurate (cu concentraţie mare - de la 40 la 250 gr/litru) şi sodice, prezentînd fenomenul de heliotermie (vara, temperatura apei variază în funcţie de acumularea căldurii solare în apa sărată, apa caldă fiind protejată de un strat de apă proaspată provenită din râuleţe, care nu se amestecă cu apă sarată, ci se menţine la suprafată, acţionînd ca un izolator termic). Acest lucru face ca vara temperatura Lacului Ursu (18,4 m adâncime), cel mai mare lac heliotermal, să varieze între 10-20°C la suprafaţă, 30-40°C la adâncimea de 1 m şi 40-60°C la adâncimea de 1,5 m.

Staţiunea este indicată pentru tratamentul bolilor ginecologice (insuficienţă ovariană, cervicită cronică, metrosalpingită cronică, sterilitate) dar şi pentru afectiuni degenerative, inflamatorii şi reumatismale (spondiloză cervicală, dorsală şi lombară, artroză, poliartroză, dureri articulare, tendinite, tendimiozită, poliartrită scapulohumerală), stări posttraumatismale (dupa operaţii vindecate la articulaţii, muşchi, oase, dupa luxaţii şi entorse), pentru boli ale sistemului nervos periferic (pareze uşoare, sechele ale poliomielitei, polinevrite), tulburari endocrine (hipotiroidie, urmare unui tratament endocrinologic), boli cardiovasculare (ulceratii, acrocianoză).

Staţiunea beneficiază de dotari multiple (pentru bai calde, în cadă sau bazin,cu apa minerală sărată prelevată din lacuri; pentru tratamente ginecologice şi împachetări cu namol cald; bazine pentru kinetoterapie, instalaţii pentru electroterapie şi hidroterapie; saune; sali de gimnastica medicală; plaje pe malul Lacului Ursu şi Lacului Aluniş etc.); condiţiile de cazare sunt bune (hoteluri, cum ar fi "Sovata", "Brădet", "Aluniş", "Făget", "Căprioara", beneficiind în unele cazuri de bază de tratament proprie, vile, hanuri, moteluri şi cabane). Posibilităţile de recreere şi de practicare a sportului sunt de asemenea numeroase (un club cu sala pentru jocuri mecanice, sala de lectura, cinematograf, bazine acoperite, discoteci, popicarie, excursii la Dealul Saca si la Varful Cireşelu etc.).

Calimanesti

Staţiunea balneo-climaterică

Legenda spune că un cioban se spovedeşte călugărilor mănăstirii Cozia spunându-le că el s-a vindecat de "metehnele trupului" scăldându-se într-un lac din "câmpul lui Căliman". Crede că acest lac are "puteri cereşti din moment ce el nu mai are dureri de spate, iar oile rănite s-au vindecat". Călugării au verificat mărturia ciobanului şi au găsit chiar în jurul mănăstirii izvoare de unde "cură piatră pucioasă". Meşteri în a vindeca diferite "metehne ale trupului" construiesc pe lângă mănăstire o "bolniţă" (un fel de spital) unde oamenii bolnavi vin să se trateze.

Însuşi ctitorul mănăstirii Cozia domnitorul Mircea cel Bătrân a venit şi s-a tratat aici la bătrâneţe. Mai târziu va veni spre vindecare şi urmaşul său Matei Basarab.

Pe la jumătatea secolului XIX doctorul Carol Davila recomandă împăratului Napoleon al III-lea, care suferea de o boală a ficatului, apa actualului izvor nr. 1 de la Căciulata. Apa era îmbuteliată şi dusă cu poştalionul la Paris.

De asemeni Franz Joseph, regele Austro-Ungariei a beneficiat de tratamentul apelor minerale de la Căciulata.

Datorită faimei apelor miraculoase staţiunea Călimăneşti nu a mai parcurs toate etapele dezvoltării de la cătun la sat, comună, oraş, ci a trecut direct la stadiul de staţiune.

Frumuseţea locurilor este aceea care-i determină pe marii potentaţi ai începutului de secol XX să-şi construiască splendide vile în stil elveţian, un sanatoriu şi cazinouri (clădirea actualei biblioteci şi unul pe insula Ostrov) pentru petrecerea vacanţelor într-un peisaj încântător a Văii Oltului, plină de verdeaţă şi de aerul curat al munţilor.

După 1900 la Călimăneşti se construieşte "Hotel Central", dotat cu o bază de tratament, la început băi, iar apoi cu diferite proceduri balneare. Tot odată pacienţii fac şi cure interne cu ape minerale de la izvoarele care se află atât la Călimăneşti-Centru, cât şi la Căciulata.

În anul 1912, pe insula Ostrov, unica insulă a râului Olt locuibilă, de fapt unica insulă a unui râu interior din România, în cadrul mirific al unei păduri seculare de brad se construieşte un cazinou în partea de sud la locul numit la Vâltoare. În acest loc de-a lungul timpului au avut loc întreceri sportive ale înotătorilor locali. Deasemeni a fost amenajată o popicărie şi o scenă, locul prezentării unor spectacole artistice. Insula a atras viligiaturiştii nu numai prin prezenţa cazinoului, pădurii seculare şi susurului cristalin al apelor bătrânului Alutus. Insula a fost şi este locul Schitului Ostrov, ctitorie a lui Neagoe Basarab.

De remarcat este faptul că în anii 1975-1980, datorită lucrărilor de amenajare hidrotehnică a Oltului insula a fost supraînălţată, de asemeni şi schitul, însă autoritătile de atunci au considerat că nu este necesară şi reconstrucţia cazinoului. Dar ce a fost mai dezastros a fost ca toată pădurea seculară a fost distrusă, aceea replantată nefiind nici pe departe de ceea ce a fost cândva. Şi mai mult, fără niciun respect cel puţin de o ctitorie a unuia din importanţii domnitori ai neamului românesc, ce să mai discutăm de un lăcaş de închinăciune, lângă schit au construit un ştrand. După 1989, lucrurile au intrat într-un făgaş normal, insula fiind acum cedată schitului.

Tot cu această ocazie a lucrărilor hidro, au dispărut şi cele două bacuri care traversau Oltul la Păuşa şi din insula Ostrov la fosta haltă CFR, Călimăneşti.

Staţiunea, în timp se extinde către Căciulata unde există izvoare termale şi minerale din belşug, iar apoi către Cozia, prin construirea de hoteluri şi baze de tratament.

La Păuşa se află una din cele mai mari tabere şcolare şi studenţeşti, locul unde generaţii de elevi şi studenţi au petrecut clipe de neuitat ale vacanţelor şcolare. De aici au pornit în drumeţii spre mănăstirile Turnu, Stănişoara, Cozia, ori Cornetu, Masa lui Traian(azi sub apele amenajerii hidroelectrice a Oltului) şi muntele Cozia, magnificul urs de piatră culcat pe spate. Tot neuitate au rămas şi serile dansante organizate pe terasele diferitelor vile.

Baile Olanesti

Istoric

Oraşul este relativ nou, aici neaflându-se terme romane sau altceva care să ducă la concluzia că este o aşezare veche (nu acelaşi lucru se poate spune de localitatea acum componentă, Olăneşti - sat). Se află aşezat pe valea Olanestiului (cunoscută mai mult sub denumirea de râul Olăneşti) afluent al Oltului, înconjurat de munţii Gerea, Folea şi Căprăreaţa din Carpaţii Meridionali al căror înalţimi se pierd în dealuri împădurite. Aceasta face ca iernile să fie blânde şi verile răcoroase.

Vechimea oraşului se indentifică cu existenţa descoperii izvoarelor. Apele minerale de la Olăneşti sunt menţionate prima dată într-un hrisov din 1760 şi sunt numite ape tămăduitoare, acestea aflându-se pe moşia clucerului Toma Olănescu care construieşte primele camere de băi. De aici şi numele de Băile Olăneşti.

Conducătorul revoluţiei din 1821, Tudor Vladimirescu, se retragea aici, pe moşia Olăneştilor, cu un grup de boieri fideli şi astfel s-a răspândit vestea efectului tămăduitor al apelor miraculoase în Ţara Românească.

Primele analize ale apelor s-a făcut pe la 1830, punându-se în evidenţă prezenţa iodului.

În 1868 dr. Carol Davila împreună cu un chimist, Bernath Lonway, fac analiza chimică a apelor, evidenţiind 40 de izvoare. Se ridică primele stabilimente de tratament.

Anul 1873 se poate socoti anul apariţiei staţiunii, deoarece în acest an apele locului duse la diferite expoziţii ale Europei, revin cu medalii de aur (Expoziţia Internaţională de la Viena), astfel că aşezare intră în atenţia lumii, fiind comparată cu tratamentele de la Baden-Baden, Karlovy-Vary şi Aix de Bains.

Însă anul 1895 va aduce staţiunii uitarea pentru aproape 30 de ani. În acest an fatidic, o rupere de nori provoacă mari torente de apă care astupă izvoarele. Acestea vor fi regăsite şi destupate după primul război mondial, recaptate, iar staţiunii i se dă o nouă viaţă. S-au făcut noi amenajeri hoteliere, s-au amenajat izvoarele şi s-a construit un pavilion de băi minerale cu apă sulfuroasă, s-au făcut analizarea izvoarelor noi descoperite, cel mai important şi totodată renumit izvorul nr.24 (descoperit prin anii 1950). Se spune că staţiunea are treizeci de "vene" ale sale care sunt raţiunea existenţei sale.

Aceste izvoare binefăcătoare au dus la construcţia în anii 1950 a unei baze de tratament pentru ocupanţii sovietici şi nomenclatura comunistă, cunoscută ca "Vila 1 Mai". Ulterior, după 1970 din nu se ştie ce raţiuni s-au admis şi alţi turişti, totuşi destul de selecţionaţi, familii de activişti comunişti în general. Intrarea a fost păzită de trupele de securitate până la 1989. După 1989 a fost dată M.Ap.N.-lui un timp, după care a devenit secţie a spitalului „Elias” din Bucureşti.

Tot în aceasta zonă a fost construită una din vilele destinate Ceauşeştilor, terminată în vara anul 1989, astăzi vilă de protocol.

Un mare necaz s-a abătut asupra oraşului în vara anului 1969, când o rupere de nori pe versant a dus la formarea unui torent care nu numai că a îngropat o serie de izvoare, dar a făcut şi victime omeneşti (şase turişti).

Dar omul a biruit în final prin dorinţa sa pentru mai bine, pentru mai frumos. Izvoarele au fost dezgropate şi reamenajate, s-a mărit baza de tratament prin construcţia unui mare complex hotelier cu bază de tratament, „Parângul”, care a putut asigura cazarea unui mare număr de turişti. Au urmat construcţia şi a altor hoteluri; chiar şi în momentul de faţă sunt în construcţie noi locaţii.

Din cele relatate mai sus reiese că activitatea de bază a oraşului este turismul, activitate care este şi a localităţii componente Olăneşti sat. Mai se remarcă ca activităţi ale locuitorilor pomicultura şi creşterea animalelor, mai ales în localitatea componentă Cheia

Baile Govora




Istoric 

Băile Govora se dezvoltă târziu ca localitate urbană şi staţiune balneară. În anul 1876, ţăranul Gheorghe Ciurea sapă un puţ şi constată că iese apă care arde (denumire a petrolului greu, cunoscut şi sub numele de păcură). De asemeni iese şi apă sărată, aceasta neputând fi folosită ca apă de băut.

Sondajele ulterioare după petrol, scot la suprafaţă apă sărată, iodurată şi nămol sapropelic, pe care medicul militar Zorileanu o recomandă pentru tratamente reumatismale.

Se începe exploatarea izvoarelor în anul 1879, tratamentul făcându-se un timp în copăi (căzi de baie din lemn) amenajate la mănăstirea Govora în chilii, mănăstire ce se află la circa 6 Km de locul acestora. Apa de la aceste izvoare era dusă cu sacalele( nişte butoaie mari puse în care trase de animale) la mănăstire.

Primul stabiliment pentru tratament balnear ia fiinţă în anul 1887 şi avea 29 de cabine pentru băi calde.

Inaugurarea oficială a staţiunii are loc în anul 1910 odată cu darea în exploatare a hotelului Palace, care are particularitatea constructivă ca fiecare cameră să aibă cel puţin o oră soare pe zi. Se spunea că la Govora se închiria soarele cu ora. Tot atunci se dă în exploatare o bază de tratament cu căzi de baie din fontă, centrala termică pentru încălzirea apei şi iarna pentru căldură.

Ulterior, paralel cu dezvoltarea staţiunii se construiesc alte hoteluri şi pensiuni, se dezvoltă ca localitate, devenind după anii 1950 oraş.

Baile Tusnad 

Indicaţii terapeutice

• Afecţiuni cardiovasculare (stări după infarct miocardic, tulburări circulatorii,

afecţiuni valvulare ale miocardului, hipertensiune arterială, tulburări circulatorii);

• Afecţiuni ale sistemului nervos (nevroză astenică, distonii neurovegetative, stări astenice secundare, stări de oboseală fizică şi intelectuală);
• Afecţiuni digestive (boli ale stomacului, tulburări funcţionale ale colonului, gastrite cornice,

enterocolite, dischinezii biliare);

• Afecţiuni endocrine (hipertiroidie uşoară, insuficienţă suprarenală, boala Basedow);

Compozitia resurselor minerale

• Izvorul Stănescu: debit 405 l/h, T. 7 °C; pH 6,2 natural carbogazoasă, bicarbonatată, sodică, calcică, magneziană,

hipotonă;

• Izvorul Apor: debit 7200 l/h, T. 7 °C; pH 5,3; natural carbogazoasă, feruginoasă, clorurată, bicarbonată,

sodică, calcică, hipotonă;

• Izvorul Mikes: debit liber; T. 14 °C, pH 5,6, natural carbogazoasă, uşor feruginoasă, clorurată,

bicarbonatată, sodică, hipotonă.

Împrejurimi, atractii turistice

• Lacul Sf. Ana (950 m) situat la 25 de km de staţiune, lac de origine vulcanică, unicat în Europa Centrală şi de Est.
• Tinovul Mohos (1056 m) situat lângă Lacul Sf. Ana, declarat rezervaţie naturală, adăposteşte specii rare de plante;
• Miercurea Ciuc (30 km): Cetatea Miko: muzeul etnografic;
• Biserica franciscană baroc din Sumuleu (35 km) care deţine una din cele mai rare instalaţii de orgă din Ardeal;
• Lacul Roşu (115 km) cel mai mare baraj natural din România; Defileul râului Olt, Stânca Şoimilor (848 m), Siculeni monumental Szekler;
• Toplita: mănăstire otodoxă Sf Prooroc Ilie (1847);
• Carta: cetate ţărănească fortificată;
• Odorheiul Secuiesc: cetate medievală ce datează din sec XVI;
• Lazarea: “Movila Tătarilor” şi castelul Contelui Lazăr;
• Sfântu Gheorghe Muzeul Naţional Secuiesc, Muzeul de Artă, Biserica Reformată, în stil gotic (sec XIV);
• Balvanyos Ruinele cetătii Balvanyos, Cimitirul păsărilor (prăpastie cu emanaţii de hydrogen sulfurat) din Balvanyos;
• Cheile Varghişului – Poiana Narciselor (monument al naturii).