Serpii
Serpii traiescc in copaci si pe pamant . Unii dintre ei isi ucid prada cu ajutorul otravii . Otrava vine prin dintii foarte ascutiti , numiti colti. Toti serpii sunt in stare sa-si dilate gurile enorm pentru a inghiti prada . Daca prada este mere stomacul se dilata intr-atat incat sa o incapa. Cand mananca unii serpi isi imping tubul prin care respira in partea din fata a gurii .Falca superioara si falca inferioara se pot departa una de alta atat de mult , incat serpi pot inghiti o prada foarte ma-re (caiman) .
Şerpii, cunoscuţi şi sub numele de ofidieni, sunt reptile cu solzi a căror principală caracteristică este mobilitatea unică a oaselor faciale, forma lungă a corpului şi lipsa membrelor. Capul, trunchiul şi coada sunt acoperite de solzi duri. Partea caracteristică a scheletului unui şarpe este craniul: articulaţiile maxilarelor au un ligament extrem de elastic, ceea ce le conferă o mobilitate extraordinară. Astfel se explică de ce şarpele îşi poate mişca gura în toate direcţiile şi o poate deschide extrem de larg, reuşind să înghită o pradă mult mai mare decât propriul său cap. Dinţii îl ajută să muşte şi să fixeze prada, dar nu pot mesteca, prin urmare şarpele trebuie să îşi înghită prada întreagă. Şerpii urcă şi coboară printre crengi, se caţără, înoată şi se scufundă cu o agilitate extraordinară, tocmai datorită excepţionalei mobilităţi a coastelor şi vertebrelor. Serpii au aspecte foarte diferite şi s-au adaptat astfel încât trăiesc în aproape orice nişă ecologică, excepţie făcând doar regiunile polare. Majoritatea celor aproximativ 3 000 de specii de şerpi sunt neveninoase şi îşi folosesc colţii îndreptaţi către înapoi pentru a apuca şi fixa prada. . Deşi mici la număr, şerpii veninoşi sunt şi ei răspândiţi în întreaga lume, cu precădere în regiunile tropicale, şi sunt echipaţi cu colţi special adaptaţi, pe care îi folosesc pentru a injecta veninul în pradă.
Răspândirea
Şerpii se găsesc în absolut orice tip de mediu, de la cele mai uscate şi mai aride deşerturi până la cele mai umede păduri tropicale. Sunt în special răspândite în regiunile tropicale şi subtropicale din Africa, Asia, Australia şi cele două Americi, pentru că aici temperaturile sunt mai ridicate şi există o mare diversitate de specii cu care se pot hrăni. Multe specii de şerpi trăiesc in arbori, dar altele preferă să trăiască pe sol, în mlaştini sau în câmp deschis. Există şerpi marini care îşi petrec aproape toată viaţa în largul oceanului. Cum reptilele au nevoie de căldura mediului, aria de răspândire a acestora este limitată de temperatură şi ele sunt din ce în ce mai puţin răspândite pe măsură ce ne apropiem de poli. Chiar şi în zonele cu ierni grele şi perioade îndelungate de frig, există însă multe specii de reptile, care rezistă datorită capacităţii de hibernare. Spre deosebire de multe alte animale terestre, care produc căldura vitală a corpului din energia pe care şi-o iau din alimente, reptilele nu îşi pot genera propria căldură corporală. Ele sunt animale care se bazează pe căldura mediului înconjurător pentru a-şi menţine temperatura corpului la parametri constanţi. Multe specii îşi petrec intervale lungi de timp făcând băi de soare, adesea aplatizându-şi corpul, pentru a putea creşte suprafaţa care este încălzită de soare. Ca urmare, reptilele îşi pot menţine metabolismul la un nivel mult mai scăzut.
Sarpele cap-de-caine are o coada cu care se poate agata.Se foloseste de ea pentru a se atarna de ramuri si a prinde pasarile care trec pe dinainte. Serpii repereaza mirosurile diferitelor animale si se conduc dupa ele pentru a gasi hrana sau pentru a se imperechea (exemplu:vipera).Serpii anaconda traiesc in apropierea raurilor. Se numara printre cei mai mari serpi din lume. Ajung pana la
12 metri lungime ca si alti serpi mari (boa). Ucid incolacindu-se in jurul prazii pana o sufoca. Ucid si mananca si caimani.
Clasificarea serpilor
Serpii sau ophidienii , isi schimba pielea o singura da-ta. Ochii lor nu au ploape si sunt surzi , caci nu au timpane.Totusi , reusesc sa capteze sunetele inalte si vibratiile , datorita unui os mic al capului , astfel isi simt prada. Falca fixata suplu de craniu , se deschide foarte larg , ceea ce le permite sa inghita (fara sa mestece ) animalele mai mari decat ei. Primii serpi au aparut acum 130 milioane de ani , aveau 4 picioare si 2 plamani. Astazi se cunosc 3000 de specii impartite in grupe :
• serpi primitivi care si-au pastrat cei 2 plamani si al caror schelet pastreaza reminiscentele picioarelor stamosilor lor.
• serpi evoluati care nu au decat un singur plaman si nu pastreaza urme de picioare.
Serpi primitivi : pitonul si sarpele boa
Pitonul si sarpele boa , serpi primitivi reprezentativi , au numerose puncte comune. Traiesc in copaci si , in cadere isi sufoca prada infasurandu-se in jurul trupului acesteia. In schimb pitonii sunt singuri serpi care au o pereche de picioare minuscule (2 centimetrii la un piton de 4 metrii lugime) in partea posterioara a trupului si traiesc numai in Africa in timp ce serpii boa sunt raspanditi in intreaga lume.Cel mai cunoscut dintre acestia anaconda , se intalneste in bazinul Amazonului in America de Sud.
Naparci si serpi veninosi
Naparcile , care sunt veninoase si serpii veninosi (vipera , sarpele-cu-clopotei , cobra) au dintii special scobiti si legati de o glanda veninoasa. Acestia sunt specii de serpi evoluati. Naparcile se hranesc in special cu rozatoare. Sarpele-de-casa (cu o lungime de 2 metri) , intalnit in intreaga lume cu exceptia Americii , traieste inmediu umed , poate inota si prinde broaste si pesti. Viperele se intalnesc in Europa, Asia si Africa. Cele mai obisnuite sunt vipera peliada (pelias) si vipera aspida (aspis). Sarpele-cu-clopotei traieste in America , mai ale in regiunile desertice.Un organ sensibil , situat pe crestetul capului , ii permite sa simta prada fara sa o vada , dupa caldura pe care o emite. Clopotelul sau este format din inele cornoase , care vi-breaza atunci cand isi agita coada , dand astfel semnalul de atac.Cobrele , ca si redutabila cobra asiatica si noja sau sarpele-cu-ochelari , traiesc in numar mare in Asia si Africa.Sunt cei mai periculosi serpi veninosi.
Amfibieni
Depunerea oualor. Cele mai multe broaste si broaste raioase depun ouale in apa sau in apropierea apei , dupa care le parasesc.Ouale eclozeaza in mormoloci care treptat , ajung broaste sau broaste raioase. Sunt totusi cazuri in care adultii se ingrijesc de oua si de descendenti:
-masculi de broasca Darwin tin ouale in pungile vocale. ouale eclozeaza si broastele sar afara cand au crescut.
-masculi de broasca fara limba din Surinam depun ouale in gropitele de pe spatele femelei , de unde eclozeaza direct in broasca.
Din punct de vedere biologic, diferenta dintre broaste si broaste raioase este foarte mica. Broastele au pielea mai neteda, picioarele posterioare lungi pentru sarit si labe cu membrane bine dezvoltate pentru a le propulsa in timpul inotului. Broastele raioase au corpul mai rotunjit, uscat, adesea cu negi, picioare posterioare scurte, pentru tarat si topait. Membranele de pe labele posterioare ale broastelor raioase sunt slab dezvoltate deoarece petrec foarte putin timp in apa. Broastele si broastele raioase apartin grupului de amfibieni numite anure (amfibiani fara coada), care au aparut in urma cu aproximativ 150 de milioane de ani.
Forma corpului
Broastele au sange rece. Deoarece temperatura corpului este aceiasi cu a aerului din jurul lor, ele sunr reci si lipicioase la atingere. Capul lor este de obicei lat si turtit, si au gura foarte larga. Broastele au de obicei patru degete la labele anterioare si cinci degete la labele posterioare. Degetele sunt unite printr-o membrana de piele. La unele specii acvatice, degetele labelor posterioare se termina in gheare ascutite, folosite la sfasierea prazii. Majoritatea speciilor sunt nocturne.
Locomotia
Picioarele posterioare lungi si musculoase ale broastelor le permit sa sara distante care depasesc de mai multe ori lungimea propriului corp. Cand o broasca se pregateste sa sara , isi ridica mult partea anterioara a corpului, apoi tasneste in aer. Broastele membranate isi petrec majoritatea, sau chiar tot timpul, in apa. Unele broaste traiesc in copaci si nu au membrane intre degete, dar au o ventuza mare in varful fiecarui deget. Partea inferioare a ventuzei este acoperita cu piele aspra, care permite broastei sa se catere pe suprafete neregulate, precum scoarta copacilor.
Reproducerea
Majoritatea broastelor isi depun ouale in apa. O singura femela depune o gramajoara care poate sa contina mai multe mii de oua.
In mod normal ouale sunt mici- cu un diametru de cativa milimetri-si fiecare este invelit intr-un strat protector de gelatina. Unele specii de broaste au o metoda diferite de a-si ajuta puii sa supravietuiasca. Ele depun mult mai putine oua, dar iau multe masuri pentru a le proteja.
Broasca arboricola fierar, de exemplu, isi sapa propriul sau ochi mic de apa langa marginea apei inainte de anotimpul ploios. Ea isi depune ouale acolo si mormolocii ies din nou in siguranta completa. Cand vin ploile, nivelul raului creste, inghite ociul de apa si mormolocii inoata in rau.
Dezvoltarea mormolocilor
Picioarele posterioare ale mormolocului incep sa se dezvolte chiar sub baza cozii. Cand acestea sunt destul de mari pentru a putea fi recunoscute, incep sa se formeze picioarele anterioare sub piele si cand sunt destul de mari ies prin ea-nu neaparat in acelasi timp. Este un lucru obisnuit ca mormolocul sa aiba doar trei picioare pentru o scurta perioada. Cand toate cele patru picioare sunt vizibile, capul mormolocului se transforma dintr-o minge rotunda intr-o forma asemanatoare cu a broastei. Forma gurii se schimba si ochii incep sa se umfle. Coada devine mai mica si este absorbita in corp pana cand ramane un ciot foarte mic.In aceasta faza , mica broscuta decide sa paraseasca apa. Exista specii de broaste care isi depun ouale pe usca, sub frunze sau pietre. Stadiul de mormoloc este omis complet si dupa cateva saptamaniiese o broasca micuta complet formata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu