Oceanele lumii

1.Oceanul Arctic
Oceanul Arctic este un ocean situat în principal în regiunea Polului Nord şi este cel mai mic din cele cinci oceane a lumii, fiind cel mai puţin adânc dintre acestea. Cu toate că Organizaţia Internaţională Hidrografică,  îl clasifică ca ocean, unii oceanografi numesc acest corp Marea Arctică Mediterană sau mai simplu Marea Arctică, clasificându-l ca Marea Mediterană a Oceanului Atlantic.

Deşi este cel mai mic ocean al planetei (suprafaţa sa fiind de 14.090.000 de km²) este mai întins ca Europa.Are o forma aproape circulară, fiind centrat pe Polul Nord al planetei. Este delimitat de ţărmurile nordiceale continentelor Europa şi Asia (Siberia) şi America de Nord, precum şi de cele ale insulei Groenlanda.Comunică liber cu apele Oceanului Atlantic si numai printr-o îngustă strâmtoare cu Oceanul Pacific.

Ţărmurile celor trei continente care îl marginesc sunt foarte crestate, rezultând numeroase peninsule, golfuri, estuare şi fiorduri.Una din caracteristicile acestui ocean este aceea că nu are contact direct cu toate continentele care îl delimitează, ci prin intermediul marilor mărginaşe.O altă caracteristică importantă a acestui ocean o constituie prezenta ghieţii: mai mult de jumătate din suprafaţa sa, pe timpul verii şi peste trei pătrimi, în timpul iernii, este acoperită de o imensă calotă de gheaţă centrată pe Polul Nord.

2.Oceanul Atlantic

Incluzând mările adiacente, Oceanul Atlantic ocupă o suprafaţă de 106.400.000 km², iar fără aceste mări, are o suprafaţă de 82.400.000 km². Volumul oceanului, cu mările adiacente, este de 354.700.000 km³, iar fără ele este de 323.600.000 km³. Adâncimea medie a Atlanticului este de 3.332 m (incluzând mările adiacente) sau 3.926 (fără mările adiacente). Cel mai adânc punct este Groapa Puerto Rico. Lăţimea oceanului variază de la 2.848 km între Brazilia şi Liberia, până la 4.830 km între Statele Unite ale Americii şi nordul Africii.

Mările care fac parte din Oceanul Atlantic (sunt considerate adiacente) includ: Marea Caraibelor, Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Nordului, Marea Labrador şi Marea Baltică. Insulele importante din Oceanul Atlantic sunt: Insulele Faroe, Svalbard, Groenlanda, Islanda, Rockall, Marea Britanie, Irlanda, Fernando de Noronha, Insulele Azore, Insulele Madeira, Insulele Canare, Insulele Capul Verde, São Tomé şi Príncipe, Newfoundland, Bermuda, Indiile de Vest, Ascension, Sf. Elena, Martin Vaz, Tristan da Cunha, Insulele Falkland şi Insula Georgia de Sud.

Înţeleptul grec Platon afirma că în Atlantic ar fi existat un continent, acum dispărut: Atlantida, aşa cum ar fi existat Pacifida în Pacific.

Stelele de mare fac parte din speciile de animale marine care se regenerează. Dacă sunt atacate,din cele cinci braţe rămân brusc patru,apoi trei şi până atacatorul se ocupăde braţele căzute,stelele de mare părăsesc teritoriul.În curând,membrele pierdute se regenerează (se completează). Căluţul de mare aparţine speciei peştilor,deşi forma lui se deosebeşte mult de aceştia.Dar respiră la fel,prin branhii,iar caracteristicile lui principale sunt asemănătoare cu ale peştilor.Aspectul de cal i-a dat numele de căluţ de mare.Trăieşte în preajma coralilor,printer algele de pe fundul mării,de care se agaţă cu coada.Aceasta este cea mai uimitoare specie de vieţuitoare marine,fiindcă masculul adduce pe lume “noi urmaşi”ai familiei:femela depune circa 1500 de oua în punga pe care masculul o are în acest scop.Peste aproximativ 4-6 săptămâni, masculul căluţ de mare aduce pe lume urmaşii.Naşterea poate dura chiar şi două zile.Urmaşii au doar un centimetru,dar seamănă leit cu părinţii.Deşi sunt încă vulnerabili, puii pot supravieţui singuri chiar şi în condiţii extreme.



3.Oceanul Indian 

Oceanul Indian este al treilea ocean ca mărime din lume. Acoperă aproximativ 20% din suprafaţa oceanică a Pământului, are o suprafaţă de 73.556.000 km² iar volumul oceanului este estimat la 292.131.000 km³.
Este mărginit în nord de subcontinentul Indian, în vest de Peninsula Arabică şi Africa, în est de Malaezia, Insulele Sunda şi de Australia şi în sud de Oceanul Antarctic. Cel mai mare fluviu care se varsă în Oceanul Indian este fluviul african Zambezi.

Pe fundul Oceanului Indian se află dorsala subacvatică central-indiană cu o direcţie nord-sud, praguri şi gropi de diverse adâncimi. Între aceste gropi se numără Groapa Sunda cu o adâncime maximă de 7455 m şi Groapa Diamantelor cu o adâncime maximă de 8047 m, aceasta fiind adâncimea maximă a Oceanului Indian.

Mările şi golfurile ce aparţin de acest ocean sunt: Marea Andaman, Marea Arabiei, Golful Bengal, Marele Golf Australian, Golful Aden, Golful Oman, Strâmtoarea Mozambicului, Golful Persic, Marea Roşie şi Strâmtoarea Malakka.


4.Oceanul Pacific 

Oceanul Pacific (de la numele latin Mare Pacificum = mare liniştită) este cel mai mare ocean din lume, acoperind aproximativ 33% din suprafaţa Pământului. Oceanul are o suprafaţă totală de 179,7 milioane de km² şi se întinde pe aproximativ 15.500 km de la Strâmtoarea Bering în nord şi până la Marea Ross în Antarctica. Limita vestică a oceanului este Strâmtoarea Malacca, iar la est oceanul e mărginit de continentul America. Pacificul conţine în jur de 25.000 de insule, numite Insulele Pacifice, mai mult decât conţin toate celelalte oceane împreună. Groapa Marianelor, aflată în nord-vestul oceanului, este cel mai adânc punct de pe planetă, având o adâncime de 11.034 m.

Suprafaţa oceanului Pacific este - socotind şi mările secundare - 181,34 milioane km², sau, fără acestea, 166,24 milioane km², ceea ce constituie aproximativ 35 % din suprafaţa totală a Pământului sau mai bine de jumătate din suprafaţa totală a mărilor şi oceanelor. Suprafaţa Pacificului este astfel mai mare decât suma suprafeţelor tuturor continentelor. Volumul de apă este de 714,41 milioane km³ cu tot cu mările secundare, sau 696,19 milioana km³ fără apa din mările secundare. Adâncimea medie este de 3.940 m, dacă sunt luate în consideraţie mările secundare, sau 4.188 m fără acestea. Adâncimea maximă este de 11.034 m. ^{[1] [2]}

Temperaturile înregistrate în apele oceanului la ecuator sunt între 25–30 °C. De asemenea, şi salinitatea apei variază: apa din zona ecuatorului este mai puţin sărată decât apa dinspre poli, datorită precipitaţiilor ecuatoriale abundente din timpul anului. Apa Oceanului Pacific este în medie mult mai caldă decât apa Oceanului Atlantic. Relieful submarin al Pacificului este foarte variat. Câteva formaţiuni subacvatice importante, de întinderi uriaşe, sunt: dorsala Pacificului, Inelul de foc (vulcanism), bazine, ridicături ("munţi" subacvatici), abisuri, şanţuri ş.a.

Oceanul acoperă aproape o treime din suprafaţa pământului, având o suprafaţă de 179,7 milioane km², mai mare decât întreaga suprafaţă a continentelor. El se întinde pe direcţia nord-sud pe aproximativ 15.500 km de la Marea Bering din Oceanul Arctic până la marginile îngheţate ale Mării Ross din Antarctica la sud (deşi regiunea Antarctică din sudul Pacificului este numită câteodată Oceanul Sudic), iar pe direcţia vest-est se întinde pe aproape 19.800 km, din Indonezia până la coastele Columbiei şi Peru (la nivelul paralelei de 5° N, această distanţă reprezentând peste jumătate din lungimea acestei paralele şi de peste 5 ori diametrul Lunii). Limita vestică a oceanului este plasată pe Strâmtoarea Malacca. Cel mai adânc punct de pe planetă este Groapa Marianelor, la 11.034 metri sub nivelul mării. Adâncimea medie este de 4.280 metri^[3].

Pacificul cuprinde peste 25.000 de insule, mai mult decât suma tuturor insulelor din celelalte oceane, majoritatea aflându-se la sud de ecuator.

În prezent, Oceanul Pacific se micşorează, încet dar permanent, ca urmare a mişcării plăcilor tectonice, cu aproximativ 2-3 cm pe an pe 3 laturi, ceea ce înseamnă aproximativ 0,5 km² pe an (în timp ce Oceanul Atlantic se măreşte permanent).

De-a lungul coastei vestice neregulate a oceanului există multe mări, cele mai mari fiind Marea Celebes, Marea Coral, Marea Chinei de est, Marea Filipinelor, Marea Japoniei, Marea Chinei de Sud, Marea Sulu, Marea Tasmaniei şi Marea Galbenă. Strâmtoarea Malacca uneşte, la vest, Pacificul cu Oceanul Indian, iar Strâmtoarea Drake şi Strâmtoarea Magellan fac legătura, la est, cu Oceanul Atlantic. Şi Canalul PanamaStrâmtoarea Bering face legătura cu Oceanul Arctic. uneşte la est Pacificul cu Atlanticul. În sfârşit, la nord,

Deoarece meridianul de 180° trece prin Pacific, Pacificul de vest (de lângă Asia) se află de fapt în emisfera estică a Pământului, iar Pacificul de est (de lângă America) se află în emisfera vestică.

Într-o mare parte a călătoriei lui Magellan - de la Strâmtoarea Magellan şi până în Filipine - oceanul a fost chiar liniştit. Dar Pacificul nu este mereu paşnic. Multe cicloane tropicale (echivalentul uraganelor din Atlantic) lovesc insulele Pacificului. Locurile din preajma îmbinărilor plăcilor tectonice sunt pline de vulcani şi sunt des afectate de cutremure. Tsunamiurile, valuri imense declanşate de cutremure subacvatice, au devastat multe insule şi au distrus multe oraşe.

În Pacific temperatura apei variază de la punctul îngheţului, în zonele polare, până la circa 30 °C la ecuator. Salinitatea variază în funcţie de latitudine: apa este mai puţin sărată lângă ecuator decât cea din zona temperată, din cauza precipitaţiilor abundente din zona ecuatorială / tropicală. Şi spre poli salinitatea este mai mică, deoarece evaporarea este foarte scăzută.

În general apa Pacificului se mişcă în sensul acelor de ceasornic în emisfera nordică a Pământului şi în sens opus în emisfera sudică. Curentul ecuatorial de Nord se mişcă spre vest de-a lungul paralelei de 15° N, apoi se întoarce spre nord lângă Filipine pentru a deveni curentul cald Japonez sau Curentul Kuroshio.

Cotind spre est la 45° N, curentul Kuroshio se bifurcă: o parte din apă se mişcă spre nord formând Curentul Aleutian, în timp ce restul se mişcă spre sud pentru a se reuni cu Curentul Ecuatorial de Nord. Curentul Aleutian se ramifică în apropierea Americii de Nord şi formează baza circulaţiei de formă triunghiulară din Marea Bering. Ramura sudică a lui devine liniştitul şi încetul curent Californian.