Vitaminele si Proteinele

 Vitaminele sunt substanţe chimice organice necesare în cantităţi mici pentru ca organismul să fie sănătos. Majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de către organism, deci ele trebuie obţinute din alimentaţie.

Termenul de vitamine nu cuprinde alţi nutrienţi esenţiali cum ar fi mineralele, acizii graşi esenţiali sau aminoacizii esenţiali.

Suplimentarea cu vitamine este larg răspândită în ziua de azi. Multor alimente li se adaugă vitamine în plus faţă de ce conţin iniţial în timpul procesului de fabricaţie. Una din problemele suplimentării cu vitamine este faptul că multe dintre ele cresc în mod semnificativ apetitul. În ziua de astăzi, obezitatea este o problemă serioasă, iar suplimentarea cu vitamine o poate crea sau accentua. Există oameni care au devenit obezi datorită suplimentării cu vitamine în copilărie sau adolescenţă.

Termenul de vitamină a fost folosit pentru prima dată de biochimistul polonez Casimir Funk1912. Vita, în limba latină, înseamnă viaţă, iar sufixul -amină este pentru amine; la momentul respectiv se credea că toate vitaminele sunt amine. Acum însă se ştie că nu este aşa. în

VITAMINA A-RETINOL 
FORMULA CHIMICA:C20H30O
GREUTATE MOLECULARA:286,456 g/mol
SIMPTOME ALE DEFICIENTEI:
-Orbirea de noapte
-Piele uscata si palida

SIMPTOME ALE EXCESULUI:
-Toxicitate crescuta a ficatului
- Piele uscata
-Caderea parului
-Efecte Teratologice
-Osteoporoza
 

Retinolul, forma dietară a vitaminei A, este o vitamină solubilă în grăsimi, antioxidantă, importantă în vedere și creșterea oaselor. Aparține familiei de compuși chimici numită retinoizi. Retinolul este ingerat într-o formă precursoare; sursele animale (lapte și ouă) conțin retinil esteri, în timp ce plantele (morcovi, spanac) conțin pro-vitamina A carotenoizi. Din hidroliza retinil esterilor rezultă retinol, iar pro-vitamina A poate fi descompusă pentru producerea de retinal. Retinal, numit și retinaldehidă, poate fi redus reversibil în retinol sau poate fi oxidat ireversibil în acid retinoic. Cei mai activi metabolizatori retinoizi sunt 11-cis-retinal și toți-trans și 9-cis-izomerii acidului retinoic.

Structură chimică și funcții

Multe dintre funcțiile non-vizuale ale vitaminei A sunt mediate de acidul retinoic, care regulează înfățișarea genelor prin activarea receptorilor acidului retinoic intracelulari. Funcțiile non-vizuale ale vitaminei A sunt esențiale în funcțiile imunologice, reproductive și dezvoltării embrionare a vertebratelor, cum este arătat de creșterea insuficientă, susceptibilitatea la infecții și defectele congenitale observate la populațiile care primesc cantități mai mici decât optim de vitamina A din dietă.

Retinolul poate fi folosit și ca tratament pentru acnee în creme. O formă a acidului retinoic, toți-trans acid retinoic (ATRA), este utilizată în prezent drept chemoterapie pentru leucemie promielocitică acută, un subtip de leucemie mielogenoasă acută. Aceasta se întâmplă deoarece aceste celule transformate ale acestui subtip răspund de cele mai multe ori la receptorul acidului retinoic (RAR). Mărește acuitatea vizuală pe timp de noapte, îmbunătățește vederea și ajută în tratamentul multor boli de vedere prin faptul că permite formarea purpurei ochiului. Mărește rezistența la infecțiile respiratorii. Ajută la funcționarea normală a sistemului imunitar. Scurtează durata de boală. Menține sănătatea straturilor superficiale ale țesuturilor și organelor interne. Contribuie la înlăturarea petelor pigmentare determinate de vârstă. Menține procesul de creștere și consolidare a oaselor și starea de sănătate a pielii, părului, dinților și gingiilor. Ajută în tratamentul acneii, al ridurilor superficiale și în afecțiuni ca impetigo, furunculoză, în arsuri și ulcere deschise — atunci când este folosită în uz extern. Este adjuvant în tratamentul emfizemului și al hipertiroidismului.

Deficienta de vitamina A

Deficiența de vitamina A este comună în țările în curs de dezvoltare, dar rareori întâlnită în țările dezvoltate. Aproximativ 250.000 până la 500.000 de copii subnutriți din țările în curs de dezvoltare orbesc în fiecare an din cauza deficienței de vitamina A. Orbirea de noapte este unul dintre primele semne ale deficienței. Xeroftalmie și slăbirea vederii pe timp de noapte. Afecțiunile pot fi cauzate de deficiențe cronice de absorbție a grăsimilor și se întâlnesc cel mai adesea la copiii sub cinci ani, din cauza cantității insuficiente de vitamina A ingerată. Aceasta contribuie la orbire prin uscarea corneei și distrugând retina și corneea.

Deficiența de vitamina A diminuează abilitatea de a combate infecțiile. În țările în care copiii nu sunt imunizați, bolile infecțioase, precum pojarul, au rate de mortalitate mai ridicate. Deficiența poate fi o problemă și pentru că poate crește riscul copiilor de a dezvolta infecții respiratorii și diareice, scăderea gradului de creștere, dezvoltarea greoaie a oaselor și descreșterea șanselor de supraviețuire în urma unor boli grave. Deficiența de fier poate afecta aportul de vitamina A.

Consumul excesiv de alcool distruge vitamina A, deși un ficat solicitat poate fi mai susceptibil toxicității cu vitamina A. Persoanele care consumă cantități mari de alcool ar trebui să consulte un medic înainte să ia suplimente de vitamina A.

VITAMINA B1-TIAMINA

Structura chimica

Este cunoscuta si ca "vitamina bunei dispozitii", deoarece are efecte binefacatoare asupra sistemului nervos si a starii psihice. Vitamina mai este cunoscuta si sub denumirea de "vitamina performantei intelectuale", deoarece asigura cresterea randamentului intelectual. Vitamina B1 are un rol important in metabolismul glucidelor si este absolut necesara pentru functionarea normala a musculaturii si a sistemului nervos. Aceasta vitamina aduce o contributie importanta si la mentinerea tonusului musculaturii netede.

Are functie de coenzima intervenind in numeroase reactii biochimice importante, in metabolismul glucidic. Diminueaza durerea resimtita (adjuvant in tratarea zonei zoster). Este implicata in procesele de conducere axonala si in transmiterea neuromusculara.

Carentele de vitamina B1 antreneaza oboseala, pierderea apetitului si a greutatii corporale si pot duce la polinevrita, boli cardiace si digestive, reversibile, prin administrarea de vitamina B1.
Alimentatia excesiva de glucide si alcool determina carenta vitaminica B cu precadere a tiaminei, iar deficitul de tiamina se manifesta prin polinevrite periferice, atrofie musculara, edeme si cardiomegalie, fenomene de encefalopatie. Vitamina B1 este practic lipsita de fenomene toxice (semnalat doar la injectia intravenoasa "socul tiaminic", probabil de natura alergica). Aportul crescut de glucide, sportul de performanta, precum si stresul cresc necesitatea de vitamina B1. In stare naturala se mai gaseste in cereale, drojdie, portocale, plamini si ficat de vita, cartof copt, mazare, faina de secara. Are si un usor efect diuretic.

VITAMINA B2-RIBOFLAVINA 
Structura Chimica

Are rol in oxidoreducerea celulara. Cointeresata in integritatea pielii, fanerelor (par, unghii), mucoaselor, in acuitatea vederii (se gaseste in celulele fotosensibile din retina). Toate actiunile care suprasolicita organismul, precum si dezvoltarea fizica, au nevoie de un aport suplimentar de vitamina B2 (sarcina, alaptare). De asemenea, vitamina B2 are un rol determinant in procesul de fixare a fierului in hemoglobina, in sinteza proteinelor, precum si in catabolismul lipidelor si a glucidelor.

Lipsa vitaminei B2 produce tulburari de crestere si dezvoltare si favorizeaza aparitia unor boli dermatologice. Aportul insuficient determina reducerea biosintezei proteinelor. Necesarul de vitamina B2 este mai crescut la sportivi si in situatiile de stres. Surse alimentare de vitamina B2 sunt: painea vitaminizata, lapte sau produse lactate, hrisca si ovaz, ficat de vita, carne de porc, oua.

VITAMINA B3-PP SAU NIACINA 
Structura chimica

Este o vitamina esentiala pentru respiratia tisulara. Este componenta de baza a enzimelor implicate in metabolismul glucidelor, lipidelor si proteinelor si in oxidatia biologica (oxidoreducere). Este indispensabila functionarii normale a aparatului digestiv, a sistemului nervos, mentinerii integritatii tegumentelor si mucoaselor, precum si sintezei normale a unor hormoni. Este folosita in scop medicamentos.

Carenta determina aparitia pelagrei (cei trei D: dermatita, dementa, diaree). Vitamina B3 are si rolul de a preveni numeroase dermatoze. Are un efect calmant al migrenelor, imbunatateste circulatia sangvina, scade tensiunea arteriala, precum si concentratia colesterolului si a trigliceridelor. Amelioreaza durerile ulceroase si combate halena (mirosul neplacut al gurii).

 VITAMINA B4

Favorizeaza absorbtia fierului, participa la metabolismul unor aminoacizi la biosinteza acizilor nucleici, impreuna cu alte vitamine are rol in biosinteza hemoglobinei si a globulelor rosii si este foarte utila in tratamentul unor anemii.

Lipsa acidului folic este un factor de risc pentru unele malformatii congenitale. Recent, un grup de medici din Alabama a raportat ca acidul folic are un rol important in profilaxia cancerului de col uterin.

 VITAMINA B5-ACIDUL PANTOTENIC

In organism acidul pantotenic este inclus in coenzima A ce intervine in metabolismul glucidelor, compusilor lipidici, proteinelor si la generarea energiei necesare proceselor fiziologice. Are un rol important in desfasurarea multor reactii enzimatice. Este important in asigurarea troficitatii cutanate si mucoase.

Carenta determina tulburari neurologice (parestezii ale extremitatilor, mialgii, cefalee, oboseala, tulburari de somn) si tulburari digestive (greata, voma, flatulenta). Favorizeaza mentinerea structurii si functiei normale a pielii si stimuleaza pozitiv cresterea si pigmentarea parului. Este indispensabila functionarii normale a glandelor suprarenale.

VITAMINA B6-PIRIDOXINA

 

Intervine in metabolismul intermediar si in special la nivelul sistemului nervos. Are un rol foarte important in buna functionare a sistemului nervos si imunitar lipsa ei la copii duce la convulsii, iar la adult la astenie, nervozitate, insomnii, pierderea in greutate, tulburari neurologice, glosita, depresii, anemie, irascibilitate, polinevrita.

De asemenea, lipsa ei mai determina dermatita seboreica. Exista deficite genetice caracterizate printr-o afinitate scazuta fata de formele metabolizate ale vitaminei B6 ceea ce face ca aportul alimentar de vitamina B6 sa fie insuficient si determina aparitia unor sindroame de deficit vitaminic: cistationurie (insotita de tulburari mintale), anemie hipocroma, macrocitara cu hipersideremie si hemosideroza, convulsii generalizate la sugari. Exista medicamente care, administrate timp indelungat, datorita antagonizarii vitaminei B6 pot fi cauze de tulburari neurologice (izoniazida, cicloserina, hidralazinele, penicilamina). Contraceptivele hormonale orale pot provoca de asemenea fenomene de hipovitaminoza B6, de obicei minore.

Este necesara pentru asimilarea magneziului si in procesul intern de producere al acidului clorhidric necesar digestiei. Intervine in metabolismul aminoacizilor. Cisteina prin autocondensare formeaza cistina (un aminoacid). Cisteina este gasita la om intr-o cantitate bine definita. Nivelul constant de cisteina se mentine prin franarea cresterii lui peste un anumit prag, fapt realizat de vitamina B6, de acidul folic si de vitamina B12. Persoanele la care nivelul de cisteina creste prezinta un risc triplu de infarct decat cele la care nivelul este normal. Vitamina B6 are rol in absorbtia intestinala a vitaminelor B. De asemenea incetineste evolutia osteoporozei fiind necesara, alaturi de calciu si vitamina D3. Scaderea aportului de vitamina B6 determina scaderea impresionanta a limfocitelor si a catorva interleukine.

Vitamina B6 este deci necesara pentru mentinerea functionalitatii optime a sistemului imunitar. Vitamina B6, prin faptul ca activeaza unele enzime, are multiple roluri. Participa la metabolismul aminoacizilor, a acizilor grasi esential si al fierului. Se gaseste in drojdie, ficat si carne. Este absolut indispensabila formarii anticorpilor si a hematiilor (globulelor rosii). Deoarece are un rol important in metabolismul aminoacizilor, necesitatea utilizarii este in raport direct cu cantitatea de proteine consumate. Aportul crescut de proteine si un efort fizic sustinut si intens maresc considerabil necesarul de vitamina B6 al organismului.

Lipsa acestei vitamine afecteaza structura si functionarea normala a tesutului muscular. Este necesara pentru fixarea vitaminei B12. Actioneaza ca un slab diuretic natural. Vitamina B6 poate fi gasita in urmatoarele surse naturale: peste, galbenus de ou, alune nesarate, banane, avocado, cereale, legume si fructe proaspete si uscate - spanac, varza, mere, struguri.

Doza zilnica recomandata este de 50-100 mg/ (sub supraveghere).

Administrare: dozele zilnice recomandate se incadreaza intre 0.6-1.6 g pentru copii si intre 2-2.2 g pentru adolescenti si adulti. Doza este mai mare in cazul femeilor gravide, lauze sau pentru cele care folosesc anticonceptionale. Luata in exces, vitamina B6 dauneaza sistemului nervos.

VITAMINA B7 

Este componenta a unor enzime care contribuie la metabolismul proteinelor, glucidelor si lipidelor. Amelioreaza durerile musculare consecutive oboselii si contribuie la mentinerea integritatii pielii. Impiedica incaruntirea si caderea parului, fiind utilizata cu rezultate bune si prevenirea alopeciei (cheliei). Sportivii necesita cantitati mari din aceasta vitamina. Avidina din oul crud intarzie absorbtia acestei vitamine. 

 VITAMINA B8

Concentratia acesteia in organismul uman determina descuamarea pielii, caderea parului, scaderea hemoglobinei, lipsa apetitului alimentar, oboseala, alterarea psihicului. Se recomanda in dermatoze si starile de oboseala. La nivelul celular exercita functia de coenzima in reactiile de carboxilare si transcarboxilare.

Vitamina B8 este sintetizata si in organism, dar in cantitati insuficiente.

Impreuna cu inozitolul (ambele substante sunt componente ale lecitinei) favorizeaza legarea acizilor grasi liberi, prevenind steatoza hepatica, impiedica depunerea colesterolului pe peretii arteriali. Contribuie la eliminarea substantelor toxice si a metabolitilor inutili acumulati in organism. Lipsa colinei duce la perturbarea activitatii cerebrale si la scaderea capacitatii de memorare. 

VITAMINA B9-ACIDUL FOLIC

Structura chimica

Are rol in metabolismul proteinelor, al acizilor nucleici si in formarea hematiilor. Carenta duce la anemii, tulburari nervoase, iritabilitate, scaderea memoriei.

Are efect antialergic (desensibilizant), efect chemotactic pozitiv asupra polimorfonuclearelor (induce si stimuleaza chemarea leucocitelor la locul leziunii). Stimuleaza sistemul imunitar (in cercetare), contine un principiu antileucemic (in cercetare).

Vitamina B9 favorizeaza cresterea parului si previne aterosceloza. Impreuna cu colina participa la biosinteza fosfolipidelor, componente esentiale ale membranei celulei nervoase. Ca urmare, este absolut indispensabila transmiterii influxului nervos si, deci, activitatii cerebrale. Are si un efect calmant pronuntat.

Valorile normale ale acidului folic sunt:2,3-17ng/ml in si 175-700ng/ml in hematii. Daca valorile sunt mai mici de 4ng/ml in plasma inseamna ca pacientul sufera de o anemie megaloblastica, iar daca daca valorile sunt mai mici de 175ng/ml inseamna ca pacientul sufera de alcoolism.

Surse alimentare naturale de acid folic sunt: drojdia de bere, ficatul de vitel, varza alba si de Bruxell, sfecla, bananele, citricele si sucurile obtinute din acestea.

VITAMINA B15-PANGAMAT DE CALCIU

Structura chimica

Se extrage din germenii si tarata de orez si din semintele de cais precum si din drojdia de bere. Acidul pangamic sau vitamina B15 are rolul de activare a proceselor metabolice oxidative la nivel celular, are efect detoxifiant si de refacere a respiratiei celulare.

Se utilizeaza in afectiunile cardiovasculare, dermatologice, hematologice, in alcoolism si in medicina sportiva. Reface valoarea normala a tensiunii arteriale si amelioreaza astmul bronsic.

De asemenea, se obtin efecte pozitive prin utilizarea acesteia, in cazul metabilismului hepatic, lipidic si protidic. Vitamina se foloseste si in domeniul dermatologiei (dermatite, urticarie, eczeme, etc.), in combaterea etilismului, narcomaniilor (datorate morfinei, opiului si hasisului) si pentru reactivarea oxidarilor si metabolismului perturbat in fenomele de ateroscreloza. Pentru mai bune rezultate, deseori vitamina B15 se asociaza cu vitaminele A si E.

Se poate administra in cura de 20-40 zile iar dupa 2-3 luni, cura se repeta.

Vitamina C (acidul ascorbic, vitamina antiscorbutica)

Vitamina C prezinta o importanta capitala pentru organism. Principalele ei proprietati sunt urmatoarele:

• intervine in fenomenele de oxidoreducere, fiind cel mai puternic antioxidant;
• este antiinfectioasa, tonifianta, antitoxica;
• participa la asimilarea de catre organism a fierului;
• previne si vindeca scorbutul;
• mareste rezistenta vaselor sanguine ;
• contribuie la formarea globulelor rosii, a dintilor si oaselor;
• are rol de reglare a nivelului glicemiei si al colesterolului, de distrugere a toxinelor acumulate in organism;
• intervine in buna functionare a tesuturilor, precum si a diferitelor organe;
• participa la transformarile chimice ale proteinelor, lipidelor si glucidelor, la formarea substantelor intercelulare ;
• diminueaza perioadele de convalescenta;
• este eficienta in reducerea ritmului de opacjfiere a cristalinului (indeosebi la persoanele varstnice);
• intarzie aparitia cataractei si-i reduce gravitatea cu cca 50%;
• impiedica depunerea grasimilor la nivelul ficatului asigura functionarea normala a celulei hepatice;
• intervine in metabolismul carotenilor ;
• protejeaza acidul folie ;
• are actiune antialergica ;
• ca laxativ natural;
• scade incidenta aparitiei de cheaguri in vasele sanguine;
• mareste gradul de absorbtie a fierului organic;
• reduce efectele unui numar mare de alergeni;
• asigura coeziunea celulelor proteice, marind astfel durata vietii.

Datorita acestor proprietati, vitamina C este indicata intr-un mure numar de afectiuni, cum ar fi: forme incipiente de scorbut, boli infectioase acute si febrile, surmenaj fizic si intelectual, anemii, anorexie, oboseala, neadaptarea organismului la frig, diferite alergii, arsuri, hemoragii nazale si hemoragii vaginale, acnee, celulita, stres, carenta de calciu (fracturi, osteomielita, paradontoze, carii dentare, tulburari de crestere), raceala si gripa, tulburari respiratorii, artrita, diaree, hipcolesterolemie, hipertensiune arteriala si ateroscleroza, diferite tulburari digestive, afectiuni vasculare, deficiente in buna functionare a glandelor sexuale, angine, sinuzite, gingi-vite, diferite toxicoze, diabet, astenii, insuficienta cardiaca, reumatism cardiovascular, pneumonii si pleurezii, tuberculoza pulmonara, astm bronsic, dificultati in mentinerea sarcinii si asigurarea alaptarii, in cicatrizarea ranilor si tratarea contuziilor uscate, inflamatii ale cailor biliare, hepatice si ciroze hepatice etc. In plus, s-a aratat ca aceasta vitamina este si antiaterosclerogena.

Necesarul de vitamina C

Pentru un adult sanatos este de 73 mg/zi. La femeile aflate in perioada de graviditate, acesta este de cea 100 mg/zi, iar la cele care alapteaza - de 50 mg/zi. Necesarul de vitamina C al copiilor este de 1,5-2 mg/kilogram-corp/zi, in functie de varsta. Sunt si autori care recomanda doze de vitamina C mai mici. Aportul de vitamina C trebuie marit pentru muncitorii care lucreaza in mediu cu plumb, benzen sau lacuri, precum si in cazul sportivilor, in perioadele de antrenament (pana la 200 mg/zi). De asemenea, necesarul este mai mare in unele cazuri patologice cu metabolismul crescut, apoi in bolile infectioase, tuberculoza, ulcer gastric si ulcer duodenal, precum si la varstnici si la fumatori (fiecare tigara fumata distruge intre 25 si 100 mg) etc. Vitamina C este consumata mult mai repede in conditii de stres. Actiunea antiaterosclerotica, anticolesterolica a vitaminei C, precum si procesul de activare a circulatiei sanguine capilare datorat acesteia sunt favorizate prin asocierea ei cu vitaminele B3 si P.
Surplusul de vitamina C se elimina rapid din organism.

Hipovitaminoza C se evidentiaza prin urmatoarele simptome : oboseala, sangerari ale pielii si a mucoaselor, umflarea dureroasa a incheieturilor, incetinirea cresterii, tulburari in activitatea sistemului nervos si a celui muscular, diminuarea rezistentei organismului la infectii, fragilizarea capilara si aparitia hemoragiilor gingivale, respiratie greoaie, dureri ale oaselor, tahicardie, paradontoza, hipotensiune arteriala, acumularea de colesterol in organism (hipercolesterolemie), instalarea asteniei de primavara etc. In cazul hipovitaminozelor C severe, apare si afectiunea cunoscuta sub denumirea de scorbut ("boala marinarilor"). Profilaxia hipovitaminozei C se poate realiza usor, prin asigurarea unui aport zilnic corespunzator, deoarece aceeasi vitamina nu se acumuleaza in organism, excesul fiind eliminat in permanenta pe cale renala. 

Acidul ascorbic

E foarte usor solubil in apa. Din pacate, dintre toate vitaminele, vitamina C este cel mai usor distrusa Iu contactul cu diferiti factori de mediu. Astfel, ea este deosebit de sensibila la caldura, prin fierbere si prajire, de la caz la caz, putandu-se pierde 30 pana la 90% din continutul initial al alimentelor. De asemenea, e sensibila la lumina si la aer (oxigen).

Ar mai trebui cunoscut si luat in considerare faptul ca aspirina poate mari de pana la trei ori viteza de eliminare a vitaminei C din organism; in plus, dupa numai doua-trei luni de pastrare, in majoritatea fructelor si legumelor, continutul in vitamina C scade la jumatate si continua sa scada pana la valori minime. In aceasta categoric de produse vegetale intra indeosebi cartofii si merele. Astfel, de la un continut initial in vitamina C de cea 25 mg/100 g, cartofii ajung la o cantitate de cea 5 mg/100 g, iar merele - de la 10 mg/100 g, la numai 1 mg/100 g. Fac exceptie fericita de la acest neajuns varza alba cruda si indeosebi cea murata. Desigur ca acelasi lucru se petrece si in cazul celorlalte specii de varza (rosie, de Bruxelles si indeosebi cea de frunze), care sunt cu mult mai bogate atat in acid ascorbic, cat si in celelalte trofine. Trebuie tinut cont si de faptul ca rezervele de vitamina C stocate in ficat la un moment dat, daca nu sunt mereu refacute, sunt suficiente numai pe o perioada de doua-trei, maximum patru luni.

Astfel, pentru a preveni instalarea hipovitaminozei C, in perioada iarna-primavara, in afara consumului de varza, se recomanda ceaiurile de macese si cele din fructe de catina alba pulpele de macese si fructele de catina alba (conservate in miere), precum si pasta de macese, coacazele negre, frunzele de patrunjel, boiaua de ardei rosu dulce , sau suplimente nutritive ce contin extrase concentrate din aceste plante sau chiar vitamina C.

 

VITAMINA D 
Structura chimica

Vitamina D este o grupă de vitamine secosteroide liposolubile, cele două forme relevante fiziologice majore fiind vitamina D₂ (ergocalciferol) şi vitamina D₃ (colecalciferol). Fără un indice, vitamina D se referă la D₂, D₃ sau ambele. Vitamina D₃ este produsă în pielea vertebratelor după expunerea la lumina ultravioletă B, din sursele solare sau artificiale şi apare în mod natural într-o gamă mică de alimente. În unele ţări, alimentele de bază precum laptele, făina sau margarina sunt artificial îmbogăţite cu vitamina D şi este de asemenea disponibilă sub forma de pilule, ca şi supliment alimentar. Sursele de mâncare precum peştele, ouăle sau carnea sunt foarte bogate în vitamina D şi sunt adesea recomandate persoanelor care suferă de deficienţă de vitamina D.

Vitamina D este dusă de fluxul sanguin până la ficat unde se transformă în prohormon de calciu. Circulând prin corp, calcidiolul se poate transforma în calcitriol, o formă biologică activă a vitaminei D, fie în rinichi, fie de monocitele-macrofage în sistemul imunitar. Când este sintetizată de o monocită-macrofagă, calcitriolul acţionează la nivel local ca şi o citozină, apărând organismul împotriva organismelor microbiene.

Când este sintetizată în rinichi, calcitriolul circulă ca şi hormon, reglementând printre altele, concentraţia de calciu şi fosfat în sânge, promovând mineralizarea sănătoasă, creşterea şi remodelarea osoasă şi prevenind tetania hipocalcemică. Insuficienţa de vitamina D poate duce la oase subţiri, fragile sau deformate, în timp ce suficienţa previne rahitismul la copii, osteomalacia la adulţi şi, împreună cu calciul, ajută la protejarea oamenilor învârstă care au osteoporoză. Vitamina D modulează de asemenea funcţiile neuromusculare, reduce inflamaţiile şi influenţează acţiunea a mai multor gene care reglementează proliferarea, diferenţierea şi apoptoza celulelor.

Forme

Au fost descoperite mai multe forme de vitamina D. Formele majore sunt D₂ sau ergocalciferol şi D₃ sau colecalciferol. Acestea sunt cunoscute sub numele de calciferol. Vitamina D₂ a fost caracterizată din punct de vedere chimic în 1932. In 1936 structura chimică a vitaminei D₃ a fost stabilită şi a rezultat în urma procesului de iradiere a 7-dehidrocolesterolului.

Chimic, diferitele forme ale Vitaminei D sunt secosteroizi, adică steroizi unde un inel este rupt. Diferenţa structurală dintre vitamina D₂ şi D₃ este vizibilă în structura moleculară şi anume în lanţul lateral de molecule. Lanţul lateral al vitaminei D₂ conţine o legătură dublă între atomii de carbon 22 şi 23 şi un grup de metil lângă atomul 24.

Evolutia

Fotosinteza vitaminei D a evoluat cu aproximativ 750 milioane de ani în urmă. Fitoplanctonul cocliofor Emeliani huxlei este un exemplu. Vitamina D a a jucat un rol esenţial în menţinerea unui schelet calcificat la vertebrate. Deoarece vitamina D poate fi sintetizată doar printr-un proces fotochimic, vertebratele care au părăsit prea devreme mediul acvatic au fost nevoite să caute şi şă ingereze hrană bogată în vitamina D pentru a-şi satisface cerinţele corporale

Productia in piele 

Vitamina D₃ este produsă în piele atunci când 7-dehidrocolesterolul reacţionează cu lumina ultravioletă UVB la lungimi de unde între 270-300 nm, cu sinteza de vârf care apare între 295-297 nm. Aceste lungimi de undă sunt prezente în lumina soarelui atunci când indicele luminii UV este mai mare decât 3. La această altitudine solară de zi cu zi în timpul anotimpurilor primăvara şi vara, în regiunile temperate şi rareori la cercurile arctice, vitamina D₃ este produsă în piele. În funcţie de intensitatea razelor UVB şi de timpul de expunere, echilibrul din piele se poate forma şi astfel, vitamina D degenerează la fel de repede precum generează.

Pielea constă în două straturi primare: stratul interior numit dermă, compus în mare parte din ţesut conjunctiv, iar epiderma în exterior fiind mai subţire. La rândul ei, epiderma este compusă din cinci straturi acestea fiind:

• Stratul bazal
• Stratul spionos
• Stratul lucid
• Stratul granulos
• Stratul cornos

Calcociferolul fotochimic este produs în piele din 7-dehidrocolesterol; 7-dehidrocolesterolul este produs în cantităţi relativ mari în pielea vertebratelor, inclusiv a oamenilor. Şobolanul cârtiţă gol pare a fi deficitar de calcociferol, deoarece serul 25-OH este nedetectabil. Interesant, este că acest şobolan este rezistent la îmbătrânire, menţinându-şi sănătos sistemul vascular şi având durata de viaţa cea mai lungă dintre toate rozătoarele.

VITAMINA E-TOCOFEROL 

Structura chimica

FORMULA CHIMICA:C29H50O2

GREUTATE MOLECULARA:431g/mol

CULOARE:GALBENA

STARE DE AGREGARE:FLUIDA

SIMPTOME ALE DEFICIENTEI:

-Oboseala

-Dureri de cap

-Dereglari ale memoriei si gandirii

Tocoferolul, sau vitamina E, este esenţială pentru sănătatea omului. Din componenţa vitaminei E fac parte 8 tocoferolii, toţi având aceleaşi acţiuni fiziologice, mai activ şi mai eficace fiind însă alfatocoferolul, în functie de care, de altfel, se şi stabileşte necesarul în vitamina E şi, în mod normal, şi conşinutul diferitelor alimente în această valoroasă trofină.

Fiind puternic antioxidant, tocoferolul are un rol important în protejarea vitaminei A, a carotenilor şi a uleiurilor vegetale. De asemenea, vitamina E intervine favorabil în reproducere, în asigurarea funcţionării normale a glandelor sexuale şi a celor endocrine, înlesneşte depozitarea glicogenului în ficat şi în muşchi, inclusiv in muşchiul cardiac.

Tocoferolul are următoarele proprietăţi: intervine în metabolismul grasimilor, al calciului şi al fosforului, ca şi în sinteza proteinelor; limitează producerea de colesterol; controlează eliminarea apei din organism; previne îmbătrânirea celulelor; întăreşte şi protejează inima şi arterele împotriva instalării aterosclerozei; fortifică musculatura şi ţesutul conjunctiv, ca şi funcţia sexuală şi capacităţile mintale; acţionează pozitiv asupra circulaţiei sanguine periferice şi a regenerării pielii; are efect diuretic şi hipotensiv; ajută la preîntâmpinarea producerii avorturilor; scade riscul instalării ischemiilor cardiace; atenuează ritmul procesului de îmbătrânire; este eficient in diabetul zaharat, arsuri şi răni greu vindecabile, atrofie testiculară, ovariană şi uterină, impotenţă, sterilitate feminină şi masculină; ameliorează ritmul de dezvoltare a organelor genitale la pubertate; intervine în caz de menstruaţii dureroase, tulburări de menopauză, tulburări de creştere la copii, în miocardite, angina pectorala şi insuficienţă cardiacă, ateroscleroza (cu excepţia hipotensivilor), putând atenua chiar şi simptomele afectiunilor deja instalate ; are rol benefic in tratarea eczemelor, acneei, psoriazisului, miopiei evolutive, a opacifierii cristalinului şi cataractei, ca şi in boala Parkinson etc.

În plus, tocoferolul asigura protecţia vaselor sanguine, globulelor roşii, a plămânilor şi a ficatului, în hepatita cronică şi în cea epidemica. Tot el măreşte puterea de apărare a organismului faţă de infecţii, fiind şi anticancerigen. Această vitamină poate fi administrată cu eficienţă şi nou-nascuţilor, prematurilor, femeilor în caz de avort spontan, în unele anemii la copii, ca şi în arterita, tromboflebită, ulcere varicoase, afecţiuni reumatice inflamatorii, distrofii musculare etc. De asemenea, administrarea vitaminei E duce la importante ameliorări în diferite afecţiuni cardiovasculare, în special în durerile cardiace şi în stările de sufocare, preîntâmpina formarea cheagurilor de sange şi contribuie la dizolvarea acestora. Datorita virtuţilor sanogen-terapeutice pe care le are, tocoferolul este denumit şi "vitamina sănătaţii".

Necesarul zilnic de vitamina E

Exprimarea activităţii biologice a vitaminei E se face în miligrame sau în unităţi internationale (U.I.). La bărbaţii adulţi, necesarul zilnic de tocoferol este de cea 25 mg, direct proporţional cu vârsta şi cu cantitatea de acizi polinesaturaţi existenţi în alimentele consumate, putând fi asigurat, în general, de o raţie alimentară echilibrată. Sarcina şi alaptarea cresc necesarul de vitamina E. În condiţii de nematernitate, femeile au nevoie de mai puţina vitamina E decât bărbaţii. Un aport sporit de vitamina E le este necesar persoanelor vârstnice. De asemenea, ea trebuie administrată nou-nascuţilor, până la apariţia propriei flore intestinale, deoarece laptele matern e foarte sărac în tocoferol. În ultima vreme, după unii autori, se estimează că necesarul in vitamina E este mult mai mic. Clorul din apa de la robinet, laxativele cu ulei mineral, maternitatea şi menopauza, toate necesita sporirea aportului de vitamina E.

Carenta de vitamina E duce la distrofii musculare si la aparitia unor leziuni nervoase, precum si la instalarea atero-sclerozei. La femei, hipovitaminoza E poate produce avort spontan. Trebuie amintit si faptul ca insuficienta vitaminica respectiva provoaca boli ale muschilor si ale nervilor, iar cantitatea de colesterol creste in sange si in muschi. Tulburarile produse in organism de carenta de vitamina E sunt reversibile la femei si ireversibile la barbati. La adulti, aceasta carenta vitaminica produce si o usoara scadere a duratei de viata a globulelor rosii. Eficacitatea tocoferolului sporeste prin asocierea acestuia cu vitaminele A, B, si C, cu inozitolul, precum si prin aportul de mangan si seleniu. Tocoferolul intensifica activitatea vitaminei A.

În aprovizionarea organismului cu vitamina E, trebuie ţinut cont şi de faptul ca absorbţia intestinala a acesteia din alimentele consumate este de numai cea 30%. Carentă de vitamina E se întâlneşte mai des la bătrâni şi la malnutriţi, în inflamaţii cronice, diferite boli cronice etc. Hipervitaminoza E apare la doze farmaceutice foarte mari (300-800 mg/zi), ea putând produce oligospermie, ca şi azo-spermie, in cazul bărbaţilor, iar la femei - involuţie ovariana şi tulburari ale ciclului menstrual.

Vitamina E este solubilă în grăsimi şi în alcool, dar insolubilă în apă. Ea rezistă la caldura pana la cea 250ºC şi e sensibilă la lumină şi la oxigen. Temperaturile foarte ridicate, ca şi cele foarte coborate reduc cu până la două treimi cantitatea de tocoferol conţinută în vegetale şi în uleiuri. Tocoferolul este distrus prin pasteurizarea şi prin uscarea laptelui (lapte praf), prin contactul alimentelor cu bicarbonat de sodiu şi prin păstrarea acestora timp mai îndelungat. Astfel, carnea păstrată în frigidere pierde, în câteva zile, toată cantitatea de vitamina E de care dispunea iniţial. În făina albă, conţinutul în aceasta vitamina e cu cea 80% mai scăzut decât în făina integrală. Pierderi importante de vitamina E au loc în cazul rafinării diferitelor produse alimentare. Tocmai din acest motiv, se recomandă ca uleiurile vegetale sa fie obţinute prin presare la rece, şi nu prin rafinare, operaţie care se face la temperaturi ridicate.

Proteinele sunt substanţe organice macromoleculare formate din lanţuri simple sau complexe de aminoacizi; ele sunt prezente în celulele tuturor organismelor vii în proporţie de peste 50% din greutatea uscată. Toate proteinele sunt polimeri ai aminoacizilor, în care secvenţa acestora este codificată de către o genă. Fiecare proteină are secvenţa ei unică de aminoacizi, determinată de secvenţa nucleotidică a genei.

ROL

Datorită compoziţiei, fiind formate exclusiv din aminoacizi se întîlnesc alături de alţi compuşi importanţi de tipul polizaharidelor, lipidelor şi acizilor nucleici începînd cu structura virusurilor, a organismelor procariote, eucariote şi terminînd cu omul.Practic nu se concepe viaţă fără proteine.Proteinele pot fi enzime care catalizează diferite reacţii biochimice în organism, altele pot juca un rol important în menţinerea integrităţii celulare (proteinele din peretele celular), în răspunsul imun şi autoimun al organismului.

NUTRITIA 

Majoritatea microorganismelor şi plantelor pot sintetiza toţi cei 20 aminoacizi standard, în timp ce organismele animale obţin anumiţi aminoacizi din dietă (aminoacizii esenţiali).Enzime cheie cum ar fi de exemplu aspartatkinaza , enzimă care catalizează prima etapă în sinteza aminoacizilor lisină, metionină şi treonină din acidul aspartic, nu sunt prezente în organismele de tip animal.La aceste organisme aminoacizii se obţin prin consumul hranei conţinînd proteine.Proteinele ingerate sunt supuse acţiunii acidului clorhidric din stomac şi acţiunii enzimelor numite proteaze, proces în urma căruia lanţurile proteice sunt scindate (denaturate).Ingestia aminoacizilor esenţiali este foarte importantă pentru sănătatea organismului, deoarece fără aceşti aminoacizi nu se poate desfăşura sinteza proteinelor necesare organismului.De asemenea aminoacizii sunt o sursă importantă de azot;unii aminoacizi nu sunt utilizaţi direct în sinteza proteică, ci sunt introduşi în procesul de gluconeogeneză, proces prin care organismul asigură necesarul de glucoză în perioadele de înfometare (mai ales proteienele aflate în muşchi).

TIPURI DE PROTEINE 

În funcţie de compoziţia lor chimică ele pot fi clasificate în:

• Holoproteine cu următoarele clase de proteine
  • Proteine globulare (sferoproteine) sunt de regulă substanţe solubile în apă sau în soluţii saline:protaminele, histonele, prolaminele, gluteinele, globulinele, albuminele.
  • Proteinele fibrilare (scleroproteinele) caracteristice regnului animal, cu rol de susţinere, protecţie şi rezistenţă mecanică:colagenul, cheratina şi elastina.
• Heteroproteinele sunt proteine complexe care sunt constituite din o parte proteică şi o parte prostetică; în funcţie de această grupare se pot clasifica astfel:
  • Glicoproteine
  • Lipoproteine
  • Nucleoproteine 
  PROPRIETATI FIZICO-CHIMICE
  MASA MOLECULARA
    Datorită formării aproape în exclusivitate din aminoacizi, putem considera proteinele ca fiind de fapt nişte polipeptide, cu masă moleculară foarte mare intre 10.000 şi 60.000.000.Masa moleculară se determină prin diferite metode, mai ales în cazul proteinelor cu masa moleculară foarte mare ca de exemplu proteina C reactivă. Masa moleculară a diferitelor proteine

Deoarece la multe proteine masa moleculară apare ca un multiplu de 17,500, multă vreme s-a mers pe ipoteza că particulele proteice sunt formate prin unirea mai multor molecule de bază ce au masa moleculară în jurul valorii de 17,500. Aceste molecule de bază s-ar putea uni între ele prin aşa numitele valenţe reziduale, ducînd la formarea de agregate moleculare.Atunci cînd are loc ruperea acestor valenţe reziduale ar avea loc doar modificarea proprietţilor fizice ale proteinelor, în timp ce dacă are loc ruperea legăturilor principale (legăturile peptidice), proteina îşi modifică proprietăţile fizico-chimice.

Lactalbumină

Sursa Proteinei:Lapte

Masa Moleculara:17000g/mol

Gliadina

Sursa Proteinei:Grau

Masa Moleculara:27.500g/mol

Insulina

Sursa Proteinei:Pancreas

Masa Moleculara:12000g/mol

Hordeina

Sursa Proteinei:Orz

Masa Moleculara:27.500g/mol

Hemoglobina

Sursa Proteinei:Globulele Rosii

Masa Moleculara:68000g/mol

Hemocianina

Sursa Proteinei:Moluste(sange),Artropode(sange)

Masa Moleculara:2.800.00g/mol

Miozina

Sursa Proteinei:Muschi

Masa Moleculara:850.000g/mol

Pepsina

Sursa Proteinei:Stomac

Masa Moleculara:36000g/mol

Peroxidaza

Sursa Proteinei:Rinichi

Masa Moleculara:44000g/mol

SOLUBILITATEA PROTEINELOR 

Proteinele sunt substanţe solide, macromoleculare, solubile în general în apă şi insolubile în solvenţi organici nepolari.Unele proteine sunt solubile în apă dar insolubile în alcool, altele sunt solubile în soluţii apoase de electroliţi, acizi organici. Datorită gradului diferit de solubilitate în diferiţi solvenţi, proteinele se pot izola, identifica şi separa. Solubilitatea lor depinde foarte mult de legăturile care se stabilesc între grupările libere de la suprafaţa macromoleculelor şi moleculele solventului.La suprafaţa macromoleculelor proteice se găsesc grupări libere de tip polar,-COOH, -NH₂, -OH, -SH, -NH, grupări cu caracter hidrofil care favorizează dizolvarea proteinelor în apă.De asemenea există grupări de tip apolar, hidrofobe, de regulă radicali de hidrocarburi -CH₃, -C₆H₅, -C₂H₅, care favorizează dizolvarea proteinelor în alcool. Însă în marea lor majoritate predomină grupările polare,determinante pentru caracterul hidrofil. În contact cu apa proteinele greu solubile manifestă fenomenul de gonflare, datorită tendinţei de hidratare datorată grupărilor polare. Gelatina de exemplu se îmbibă foarte puternic cu apa dînd naştere prin răcire la geluri. La dizolvarea proteinelor în apă, are loc fenomenul de formare a coloizilor hidrofili. S-a constatat că în soluţii diluate se găsesc macromolecule proteice izolate, iar în cazul soluţiilor concentrate se formează agregate de macromolecule proteice. Soluţiile coloidale ale proteinelor, coagulează prin încălzire, prezintă efectul Tyndall(dispersia fasciculului de lumină).

Punctul izoelectric şi caracterul amfoter

CARACTER AMFOTER

Proteinele la fel ca şi aminoacizii sunt substanţe amfotere şi formează în soluţii apoase amfioni: 

, în prezenţa H₂O

 

În mediu acid proteinele se comportă ca baze slabe ele primind protoni şi fomînd cationi proteici: , cation al proteinei. reacţia stă la baza electroforezei proteinelor,datorită incărcării pozitive cationii migrează spre catod, fenomen numit cataforeză, proteina fiind în acest caz electropozitivă.

În mediu bazic proteinele se comportă ca acizii slabi ele cedînd protoni, se formează astfel anioni proteici, care migrează spre anod fenomenul fiind denumit anaforeză, proteina avînd încărcare electronegativă. , anion al proteinei. datorită caracterului amfoter proteinele pot neutraliza cantităţi mici9 de substanţă acidă sau bazică, avind în acest fel rol de soluţie tampon, prin acest lucru contribuind la menţinerea echilibrului acido-bazic al organismului. În general caracterul amfoter este imprimat de cele grupările -NH₂ şi -COOH libere care nu sunt implicate în legaăturile peptidice.Dacă în molecula proteinei există mai mulţi aminoacizi dicarboxilici atunci molecula se va comporta ca un acid slab, iar în cele în care predomină aminoacizii diaminaţi se comportă ca baze slabe. Chiar dacă într-o moleculă există un număr egal de grupări amino si carboxil,deci teoretic molecula ar trebui sa fie neutră, în realitate datorită gradului de ionizare mult mai mare a grupării carboxil faţă de gruparea amino, molecula proteinei va avea un caracter slab acid, în soluţia ei întîlnindu-se amfiioni proteici, anioni proteici şi protoni (H⁺ )

Punct izoelectric

Prin acidulare echilibrul reacţiei se deplasează spre formarea de cationi proteici.La o anumită concentraţie a H⁺, proteina devine neutră deoarece gruparea aminică şi cea carboxilică sunt la fel de disociate şi deci molecula este neutră din punct de vedere electric. În acel moment se vor găsi în soluţie amfiioni, H⁺, ioni hidroxil -HO; pH-ul la care soluţia unei proteine conţine anioni şi cationi în proporţie egală poarta denumirea de punct izoelectric , se notează cu pHi, fiind o constantă foarte importantă a proteinelor şi nu numai.Fiecare proteină la punctul, izoelectric are un comportament specific, avînd o solubilitate si reactivitate chimică minimă; de asemenea hidratarea particulelor coloidale , vîscozitatea şi presiunea osmotică sunt de asemenea minime. Precipitarea proteinei în schimb la punctul izoelectric este în schimb maximă, dar nu se deplasează sub influenţa curentului electric.De obicei valorile punctului izoelectric variază între 2,9 şi 12,5 ^{[6] [7]} şi se determină prin diferite metode:potenţiometrice, electroforetice.